Si te-am vazut fumand: stateai la usa si priveai lumea cum trecea pe strada. Plouase pana nu demult, dar cand ai iesit la usa parea ca cerul s-a mai luminat putin, a iesit parca si soarele sa te vada. Priveai trotuarul umbrit de plopii care se insirau pe marginea strazii ca un coridor ce proteja bulevardul: oamenii treceau grabiti, multi uitasera sa zambeasca, unii probabil n-au stiut niciodata. Ai ramas doar tu ca o statuie cu un zambet pe buze, incercand sa readuci in inima lor macar putin din bucuria zilei de azi.

Ai mai tras un fum, pieptul tau generos se umfla primind fumul, care plutea invartindu-se pana undeva inauntrul plamanilor tai. Si am inchis ochii si mi-am imaginat cum ar fi sa fiu doar un duh, sa fiu fumul dintr-o tigara, sa ma aprind doar simtindu-ti respiratia, buzele strangandu-se in jurul meu, tragandu-ma inauntrul tau, sa fiu aroma aceea amaruie care-ti inunda gura, sa ma rotesc usor gadilandu-ti gatul, rostogolindu-ma lenes pana in plamanii tai. Aici m-as fi intins si m-as fi imprastiat ametindu-te usor, agatandu-ma de peretii lor, intrand in ei, devenind carne din carnea ta, sange din sangele tau.

Se spune ca fumatul e rau, dar cat mi-ar placea sa fiu eu virusul care sa te macine pe dinauntru, si drogul care sa-ti racoreasca fiinta, sa-ti ameteasca simturile… Si iti promit ca nu ti-as face rau… nu te-as omori, doar m-as plimba si m-as contopi cu natura ta si te-as face sa razi cand ai vrea sa plangi, si atunci cand ai fi nervoasa ti-as aminti de ce trebuie sa fii fericita.

Dar apoi ai deschis buzele, si fumul a iesit ca un vartej albastrui… dar ai inchis ochii si eu am ramas ca intr-un vis, ascuns dupa o pleoapa, adormit undeva in carnea ta, pierdut in pasiunea ta… Si ti-am pus mana pe umar si te-ai trezit. Nu mai eram doar fum… acum puteam sa te ating, sa te sarut, asa ca m-am asezat pe prag si tu ai adormit in bratele mele.