Mana lui se intindea singura in vazduh, iar vantul batea, soarele rasarea si topea totul in jur, furtuni imprastiau tunete,  nisipuri se ridicau si orase se daramau…  vulturi se ridicau pana la soare si apoi cadeau, oameni treceau: tineri si batrani, doar mana lui ramasese intinsa…

- De ce o mai tii deschisa dupa atata timp? De ce esti tot aici si n-ai plecat? Oare n-ai auzit?

-Ce? Intreba el senin.

- Toata lumea a citit, toata lumea stie: Ea nu vine, n-o sa vina.

- Ba da, mai vine uneori, nu asa cum crede ea, nu asa cum stie lumea… uneori cand se intuneca si e frig, mie mi-e cald. uneori cand toti sunt singuri si plang, mie imi vine sa rad. Ea vine uneori, si nici ea nu stie. Mai stateam uneori sub nuc si-si lasa gandurile pe pieptul meu,  mai visam uneori si-mi dadea buzele sa i le alint. mai vine si azi uneori, doar ca nu mai sta: vine in capatul aleii, plange si pleaca… Nu ma lasa singur, inima ei e cu mine.

Se aseza pe o piatra si arata cu degetul:

-Uite!… intradevar, se vedea o umbra la orizont: Vezi tu, eu stiu ca e acolo. Sinuguratatea ei ii tine de urat singuratatii mele si asa nu suntem singuri niciunul. Ea vine si atunci cand intind mana, eu prind in palma lacrimile ei, le culeg cu grija si le pun intr-un loc, iar intr-o zi, cand o sa strang destule o sa pot sa le prind intr-un sirag si o sa i le dau inapoi intr-un zambet.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hq0FDjbEtAM&hl=en&fs=1&]