Ploaia era rece, stropii de apa cadeau in torente, lovindu-i obrazul cu putere. El privea la geamul inchis. Incerca sa vada dincolo de el, dar era intuneric, draperiile erau trase, nu putea sa vada nicio miscare… stia ca ea e acolo, ii putea simti mirosul. nu dormea… ii auzea respiratia, statea in pat, ghemuita si se gandea… la ce? la el? poate… asta nu putea s-o simta, nu putea s-o stie, putea doar sa spere. Ea nu stia ca el este afara si o asteapta… sau poate-l putea simti si ea? Inchise ochii si vazu ochii ei mari, negri, pierduti sub pleoapele care tremurau sub atingerea lui, si-si aminti buzele ei rosii, pline, liniile trupului ei, pe care le urmarise de atatea ori cu degetele… Carnea lui tresari, nu-i era frig, nu era de la ploaie, era doar setea, setea aceea aprinsa, care o simtea de fiecare data cand era langa ea. Setea care-i umplea sufletul, se revarsa din pieptul lui ca un rau cuprinzandu-i tot trupul, membrele, gatul. Ardea, tremura… ploaia nici nu mai era in jurul lui. Ar fi vrut sa urce pana sus, sa o sarute, sa o stranga in brate, sa lase iubirea ei sa-l inunde. Dar nu putea face asta. Nu inca, trebuia sa astepte sa treaca luna plina, altfel iubirea lor ar fi fost condamnata pentru totdeauna. In noaptea aceea blestemul lui era mai puternic, luna era amanta lui si o ura fiindca tirania ei era neinduratoare, nu putea scapa, pur si simplu ii lua mintile. Cat ploua, cat norii o ascundeau era bine, era inca el, dar nu putea sa riste si sa se insenineze afara, asta ar fi insemnat un singur singur lucru: sa o piarda.
Mai avea doar cateva secunde, spera ca numarase bine… dar trebuia, trebuia sa o vada, acum cand luna nu iesise inca. Se apropie de patul ei, iar pulsul lui o luase razna, isi simtea inima in gat, ea dormea, adormise cu perna in brate, purta camasa lui, surase o clipa, ii privi chipul si nu se putu abtinu, o saruta, pielea ei il fripse, simti fiorul in tot corpul, simtea cum crestea setea din el, cum prelua controlul, luna trebuia sa apara in curand. Nu mai putea sta acolo, isi dezlipi buzele de ale ei si simti cum toata energia i se scurse, ramasese in ea… dar nu mai era timp de pierdut, trebuia sa plece cat mai repede, sa dispara, trebuia… daca voia ca maine ea sa fie tot acolo si el sa se poata bucura de ea.
Zbura, nu mai atingea pamantul, si se gandea: cum se putea ca departarea de o clipa sa-l doara atat de mult? Se hranea doar cu gandul ca maine va fi din nou acolo unde ii era locul: langa ea, acum insa era vremea sa fuga. Isi promisese ca lumea lui nu o va inghiti, ca cei din jurul lui nu o vor devora, ca ea va ramane mereu asa, ca-i va proteja visele si sufletul nemuritor. In sfarsit ajunse la locul sau, inchise ochii si astepta, simti luna cum pune stapanire pe el, dar capul lui tiuia: buzele ei… buzele.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cWFOd0nw2vs&hl=en&fs=1]
Unchained melody