Ea statea pe peron, asteptase momentul acesta atata timp si se speriase de el de atatea ori. Il cunostea atat de bine, stia care-i sunt visele, care-i sunt sperantele, dar il simtea inca strain, ii oferea un sentiment de siguranta, cand vorbea cu el stia ca-i poate spune orice, ca el n-o s-o judece, ca era in stare s-o asculte, ca se luptase cu ea s-o motiveze chiar impotriva ei. trebuie sa traiesti si pentru tine, trebuie sa-ti asculti dorintele. teama e ceva firesc, oricine se teme, dar nu trebuie sa lasam teama sa ne conduca viata, sa ne ucida visele. Dar in putinul timp petrecut impreuna nu-i stia tabieturile: de cate ori se spala pe dinti, daca vorbeste cu gura plina, cu ce mana tine furculita, daca bea cafeaua cand citeste ziarul; lucruri care pot parea absurde, dar detalii marunte pe care le gasesti la un om si pe care incepi sa le iubesti o data cu el.
In sfarsit o convinsese, venise pana aici, dar acum simtea cum i se inmuiasera picioarele. cum tremura, voia sa se intoarca, sa se faca mica, sa n-o vada. De ce inima ii tremura atat de tare? de ce se temea pana la urma? Il iubea… simtea ca-l iubeste, ca-i este dor de el, ca o face sa se simta bine, sa se simta dorita, sa se simta cocheta, ii dadea ocazia sa fie femeie. Se putea oare ca un om cu care se simtise bine de atatea ori sa fie atat de diferit de modul cum il percepuse ea? In sfarsit a coborat din tren. I-a vazut chipul alb, cu parul negru, intrand in bataia soarelui. Apoi lumea misuna pe peron intre ei, dar ea ramasese privindu-l pierduta: se apropia cu pas rar, dar mare de ea. Mai avea doi pasi si ajunsese sa stea drept in fata ei, zambitor, luminat la fata, cu un buchet de crini proaspeti. Ii cumparase cu o statie mai devreme, ca sa se asigure ca nu sunt vestejiti de pe drum si in acelasi timp ca va reusi sa-i ia inainte s-o intalneasca pe ea. Si iat-o: se facuse mica in spatele crinilor, zambea si tremura, nu stia ce asteapta: el era acolo dupa atata timp, dupa atatea vise, era real. Ii simtea rasuflarea calda deasupra crinilor, atunci realiza ca doar florile stateau intre ea si el. Iar respiratia lui nu mirosea nici a usturoi, nici a alcool ieftin. Il privi: era mai inalt cu un cap decat ea, avea doar o camasa alba, era prea cald pentru geaca pe care o tinea in mana, brusc chipul ii deveni familiar, parca prindea contur dintr-un vis al ei indepartat: Ei? E chiar atat de rau? se auzi vocea lui putin ragusita dupa atata tacere, era bine sa-i auda vocea pe viu, se relaxa brusc, simti cum in ea furtuna se linistea… Un sarut? Buzele lui se apropiau de ale ei, si apoi se atinsera. Ramasese electrocutata. Aveau gust bun, de capsuni, le sorbi, si isi trecu si limba putin peste ele, inainte sa-l primeasca, fara sa-si dea seama mainile ei atarnau de gatul lui, managindu-i ceafa. Simtea ca pluteste, bratele lui erau pe mijlocul ei, si se roteau pana se desprinse de pamant, simtea cum aerul e mai usor in jurul ei. Cand iesira din gara el o tinea cu mana de umar , iar ea-si lasa capul pe umarul lui. De ce te-ai temut?
