Era intuneric, doar ochii lor straluceau in intuneric, se apropiara… ar fi putut fi doar doua fantome daca nu s-ar fi auzit respiratia lor. In lumina lunii se puteau distinge profilurile lor apropiindu-se. Intr-o tacere apasatoare, o secunda care nu se mai sfarse, fruntile lor se atinsera… Se oprira un timp, parca sa-si traga sufletul, apoi se auzi:
Daca m-as putea vedea prin ochii celui care ma iubeste…
Dar nu trebuie… poate sa te vezi in ochii lui ar fi suficient.
Tacere… Doar respiratiile lor agitate perturbau linistea. Pielea lor transpira, buzele lor tremurau… apropierea.
Luna sclipea in ochii ei, ea sclipea in ochii lui.
Da click aici 
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WwUrcc5u3Ok&hl=es&fs=1]
As vrea pentru o clipa sa imi las corpul undeva si sa zbor,sa privesc tot ce se intampla de undeva de sus…sa aud fiecare gand despre mine,cu mine…sa vad cum corpul imi simte lipsa…
As vrea sa pot opri timpul in loc,sa ma duc langa persoanele pe care le iubesc cel mai mult,sa le privesc,sa le mangai fara sa ma simta…Sa le vorbesc fara ca ei sa ma auda,sa le spun ce gandesc cu adevarat…
As vrea sa opresc ploaia,sa ramana picaturile plutind in aer,sa le strang in palma si sa le beau…as vrea ca apa sa fie iubire…
As vrea sa iubesc tot pamantul,sa zambesc la fel ca soarele si sa fiu misterioasa la fel ca luna…sa fiu la fel de sus,si sa ma ascund dupa un nor,sa mi se poata vedea doar conturul…
As vrea sa ajut fiecare suflet pierdut sa se intoarca la locul lui,as vrea sa fiu un inger…ingerul fiecarui gand pierdut,sa il fac mai fericit…
As vrea sa preiau toata tristetea din lume,si sa o transform intr-o floare…as vrea sa fiu pamantul ei sa o pot hrani cu optimism…as vrea sa creasca mare…
As vrea sa opresc timpul un moment,si sa ma duc la fiecare om in parte sa le desenez un zambet in coltul gurii…as vrea sa zambim toti odata,asa s-ar lumina Universul…
As vrea sa pot sta singura in multime…as vrea sa am companie in singuratate…
As vrea sa ne iubim cu totii…as vrea sa ma intelegeti…
Dormea, lenjeria de pat era moale si racoroasa. Geamul deschis lasa sa intre lumina discreta a lunii si improspata aerul de vara. Pe sub pleoape i se perindau imagini: cerul, apa, un curcubeu, auzea rasete de copii, apoi simti o caldura in corp, vazu doua buze apropiindu-se, crezu la inceput ca o vor inghiti, apoi le simti gustul desi erau inca acolo, in fata eu uriase, imateriale, doi colti ieseau dintre ele ramasesera asa nemiscate, doar in ea vibra un cantec.
Apoi se lasa intunericul si pacea, perna pastra inca parfumul lui… urma sa vina la noapte, dar vocea lui suna inca in visul ei: Noapte buna, iubito!
Ploaia era rece, stropii de apa cadeau in torente, lovindu-i obrazul cu putere. El privea la geamul inchis. Incerca sa vada dincolo de el, dar era intuneric, draperiile erau trase, nu putea sa vada nicio miscare… stia ca ea e acolo, ii putea simti mirosul. nu dormea… ii auzea respiratia, statea in pat, ghemuita si se gandea… la ce? la el? poate… asta nu putea s-o simta, nu putea s-o stie, putea doar sa spere. Ea nu stia ca el este afara si o asteapta… sau poate-l putea simti si ea? Inchise ochii si vazu ochii ei mari, negri, pierduti sub pleoapele care tremurau sub atingerea lui, si-si aminti buzele ei rosii, pline, liniile trupului ei, pe care le urmarise de atatea ori cu degetele… Carnea lui tresari, nu-i era frig, nu era de la ploaie, era doar setea, setea aceea aprinsa, care o simtea de fiecare data cand era langa ea. Setea care-i umplea sufletul, se revarsa din pieptul lui ca un rau cuprinzandu-i tot trupul, membrele, gatul. Ardea, tremura… ploaia nici nu mai era in jurul lui. Ar fi vrut sa urce pana sus, sa o sarute, sa o stranga in brate, sa lase iubirea ei sa-l inunde. Dar nu putea face asta. Nu inca, trebuia sa astepte sa treaca luna plina, altfel iubirea lor ar fi fost condamnata pentru totdeauna. In noaptea aceea blestemul lui era mai puternic, luna era amanta lui si o ura fiindca tirania ei era neinduratoare, nu putea scapa, pur si simplu ii lua mintile. Cat ploua, cat norii o ascundeau era bine, era inca el, dar nu putea sa riste si sa se insenineze afara, asta ar fi insemnat un singur singur lucru: sa o piarda.
Mai avea doar cateva secunde, spera ca numarase bine… dar trebuia, trebuia sa o vada, acum cand luna nu iesise inca. Se apropie de patul ei, iar pulsul lui o luase razna, isi simtea inima in gat, ea dormea, adormise cu perna in brate, purta camasa lui, surase o clipa, ii privi chipul si nu se putu abtinu, o saruta, pielea ei il fripse, simti fiorul in tot corpul, simtea cum crestea setea din el, cum prelua controlul, luna trebuia sa apara in curand. Nu mai putea sta acolo, isi dezlipi buzele de ale ei si simti cum toata energia i se scurse, ramasese in ea… dar nu mai era timp de pierdut, trebuia sa plece cat mai repede, sa dispara, trebuia… daca voia ca maine ea sa fie tot acolo si el sa se poata bucura de ea.
Zbura, nu mai atingea pamantul, si se gandea: cum se putea ca departarea de o clipa sa-l doara atat de mult? Se hranea doar cu gandul ca maine va fi din nou acolo unde ii era locul: langa ea, acum insa era vremea sa fuga. Isi promisese ca lumea lui nu o va inghiti, ca cei din jurul lui nu o vor devora, ca ea va ramane mereu asa, ca-i va proteja visele si sufletul nemuritor. In sfarsit ajunse la locul sau, inchise ochii si astepta, simti luna cum pune stapanire pe el, dar capul lui tiuia: buzele ei… buzele.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cWFOd0nw2vs&hl=en&fs=1]
Patul era rece, geamul deschis pastrase cearceafurile reci si o prospetime a aerului, mirosea a ploaie. Prin geamul deschis patrundea mirosul de iarba umeda, proaspata. In camera era semiintuneric, singura lumina care patrundea era luna, care-si facea loc prin perdea, lasand pe pat o dunga palida, alba, marcand locul gol de langa ea.
Strangea la piept cearceaful care inca purta parfumul lui, nu conta ca in acea seara era departe, parfumul lui il pastra intr-un fel langa ea. Vantul care suiera ii trezi un fior: i se facuse frig; ii era dor de mana lui ferma care-i masa ceafa si umarul; de palma lui care-i facea sa tremure sanul de emotie; de trupul lui cald care o adapostea in noptile reci de iarna. Un gand staruia in mintea ei: si-l aminti puternic, pasional, cu o energie neomeneasca ce emana din el, gustul lui era altfel, carnea lui palida, aproape ca stralucea in lumina noptii, privirea lui neagra, adanca o patrundea pana in adancul sufletului, facand-o sa tresara, parea ca are un secret pe care-l ingropa in ea, apoi gura lui, buzele flamande, care se adapau cu buzele ei, sorbindu-i viata si daruindu-i-o totodata si dintii lui ascutiti, care-i sfredeleau mereu pielea si se opreau la limita intre pasiunea lui si o ciudata sete de sange. Noptile lor erau animalice, instinctive si totodata senzuale, pline de tandrete. Nu putea scapa de acel sentiment, simtea umbra lui peste umarul ei asa ca se ridica din pat, se duse la geam. Lasa lumina lunii sa o cuprinda, ii strabatea pielea stravezie, privi hipnotizata la ea, si pentru o clipa crezu ca-i vede ochii acolo sus, undeva privind-o, simti iar inghetul acela ca atunci cand el o privea parca pana in adancul sufletului, inchise repede geamul si o umbra zbura deasupra geamului.
Poate era el, cand ii aflase secretul se speriase, incepuse sa planga, dar nu-i era frica de el, se temea de faptul ca o sa-l piarda intr-o zi, ca nu-l va putea tine langa ea. Cu toate astea nu se putuse abtine: i s-a daruit cu totul. Simtise puterea lui posedandu-i carnea, pasiunea lui stapanindu-i sufletul, fusese ca si cum el era acolo in mintea ei, exact asa cum isi dorea ea. Inchise ochii sa-si aminteasca de el, si-l visa: cobori pe fereastra, ii dadu parul de pe frunte, o saruta pe frunte si pe buze, apoi un falfait de aripi si vantul se potoli, se trezi: a fost doar un vis dar simtea cum purta pecetea lui pe frunte si pe buze.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=feHaiVZ3o5k&hl=en&fs=1]
in rasul unui copil…
intr-un rasarit…
in ochii persoanei pe care o iubesti…
in rasul unui batran…
intr-un buric…
intr-o femeie frumoasa…
in sunetul unui saxofon…
intr-o carte buna…
in lumina lunii…