Sunt o carte deschisa, rasfoieste-ma, dar citeste cu grija

Nu ai cum sa nu intelegi, am fost scris doar pentru tine.

Sunt vantul care sufla peste mare, apropie-te de valuri, priveste apusul

Si lasa-ti parul desprins… asteapta-ma sa zbor prin el,

Sa ma incurc in gandurile tale,

Nu ai cum sa nu ma simti, am fost suflat doar pentru tine

Sunt ploaie de vara si ard repede si ma aprind cu traznete

Priveste spre cer, priveste-ma si lasa-ma sa-ti mangai obrajii

Nu ai cum sa nu ma simti, am fost trimis doar pentru tine.

Sunt luceafarul de sus, si-am desenat Calea Lactee,

Caci mii de ani am fost purtat si mii de stele am colindat, sa te gasesc.

Iesi la fereastra, nu ai cum sa nu ma recunosti, am fost aprins doar pentru tine.

Iubeste-ma, o clipa numai, caci m-am nascut sub semnul tau,

Atinge-ma s-apoi arunca-ma-n neant.

Visa… dar in visul lui el traia cu adevarat, daca ar muri acolo nu s-ar mai trezi: Alerga pe o campie verde, plina de flori, in fata lui era doar campul, verdele care se imbina cu cerul… totul parea atat de mare, mare, din ce in ce mai mare. Si incepu sa se invarta cu el, ameti cazu jos, si se umplu de praf, pamantul era acum rosu aprins si ardea. se ridica si se scutura, dar era gol si ii era frig, continua sa mearga, picioarele ii erau din ce in ce mai grele, se lipeau de asfalt, se topeau pe suprafata incinsa… Sa se trezeasca? deschise ochii apoi auzi zgomote in spatele lui: cainii, negri, cu ochi de foc, cu dintii stralucitori de argint… ii vedea cum stralucesc contrastant cu negrul blanii, si a fost de ajuns sa simta durerea… se lupta sa fuga, sa scape, dar era lipit, paralizat nu se putea misca, nu putea ajunge la portal, le simtea respiratia grea cum ii atinge carnea, incerca sa se apere de unul dar acesta-si infipse coltii in carnea lui, simtea sangele cum i se scurge printre colti, era dulce, cald, plin de viata… se ingrozi, putea simti ce simtea fiara… se putea gusta. Cu o ultima putere isi trase mana sfasiata de coltii animalului… apoi auzi un cantec, si vazu un val care-l acoperi, nu mai era foc, nu mai era sange, nu mai erau caini, doar ochii ei mari se uitau in inima lui si o desfaceau ca pe un boboc de crin, simtea cum trecea durerea, cum se vindeca, petala cu petala, simtea cum atingerea ei ii arde pielea intr-un mod placut, cum parul lui se ridica de emotie, si apoi ii simti gustul pe buze, aromat, dulce, inchise ochii… Era inapoi in patul lui, acoperit cu o esarfa verde, subtire care purta parfumul ei, iar gustul ei persista inca pe buze, inchise ochii si le atinse cu limba… simtea cum gustul ei ii aspira buzele, i le musca si cum limba lui se impletea cu a ei, esarfa parea mai grea si lua forma trupului ei, apasandu-i trupul, in timp ce mainile ei se plimbau prin parul lui: Buna dimineata, bebe, m-ai visat?

12 octombrie Am cunoscut un băiat atât de drăgut astăzi: eram în parc, stăteam pe o bancă, la fel ca acasă, la Bucuresti si priveam oamenii cum trec pe lângă mine, îmi face bine exercitiul ăsta, mă ajută să-mi limpezesc gânurile. La un moment dat l-am văzut… venea spre banca mea, părea pierdut în  gânduri, saten, cu părul scurt, cu niste ochi verzi adânci, pătrunzători, cu un zâmbet fermecător, misterios, cu cât se apropia, cu atât simteam că mi se taie răsuflarea, credeam că o să treacă pe lângă mine fără să mă observe, dar s-a oprit, privirea lui m-a săgetat, parcă s-a uitat în sufletul meu, am simtit cum tot sângele care se strânsese de emotie se extinde ca un fluviu în venele mele, cum inima începe să pompeze nebună umflându-mi pieptul… cred că eram rosie toată, ah Doamne am simtit că mor când mi-a spus:

-Mereu esti aici?

-Poftim?… am reusit să spun fără să mă bâlbâi… am simtit cum mi s-a oprit vocea în gât de emotie.

-Te văd aici în fiecare zi când mă duc acasă, cum privesti trecătorii, ai un zâmbet frumos, dar ochii tăi sunt îngândurati. Pot să mă asez si eu lângă tine? Nu-mi venea să cred, mă cunostea, mă urmărise stând pe bancă… inima îmi bătea neregulat când s-a asezat lângă mine: când se oprea când se zbîtea ca nebună să scape.

-Da… păi… îmi place să privesc lumea cum trece… am reusit să răspund cu putina spaniolă pe care o stiam. Fac asta de când mă stiu, mă linisteste, mă ajută să-mi pun gîndurile în ordine, uneori mă simt ca la un spectacol, ca la teatru, sau la film…

Continuare

Când se întoarse în celula lui se simtea rupt de oboseală, nici nu fusese la masă, nu avea chef si nu-i era nici foame. Se întinse pe pat si închise ochii dorind un moment de liniste. Apoi profitând de ultimele ore de lumină scoase caietul de sub carte, deschizându-l de această dată de la început.
12 august 2005 Nu mai suport, casa asta, ai mei se ceartă tot timpul, aseară tata a venit beat acasă, supărat, a lovit-o pe mama… nu mai stiu motivul dar se pare că iar a fost dat afară de la muncă… Mama a început să plângă, tata a strigat la ea, eu m-am ascuns în camera mea, lângă fratele meu de cinci ani care dormea. Este atât de mic si doarme atât de frumos. Pentru el as face orice… orice ca mama si tata să nu se mai certe.
Azi am stat toată ziua în parc, pe o bancă cu muzica în urechi, e amuzant să te uiti la oameni fără să-i auzi, să-i vezi doar gesticulând, mergând, mă simt ca la teatru. În plus si cerul e atât de albastru si senin, mă linistesc doar privindu-l: atât de mare, imens, simt că mă protejează, ador să stau pe iarbă si să privesc în sus la norii albi care vin si pleacă… sunt atât de liberi, mi-as dori să fiu si eu ca ei.
Continuarea la Dioscoride