Erau doi straini, care mergeau pe aceeasi cale, cand mai incet, cand mai repede, la un moment dau s-au intalnit la un popas, la o fantana. au baut amandoi. El n-avea cana, asa ca ea i-a dat un pahar din plastic. Apoi s-au asezat la umbra singurului pom, de langa fantana. stateau si priveau drumul. Apoi el si-a scos din traista un fluier si a inceput sa  cante. Ascultandu-l, ea a adormit, iar el a continuat sa cante, pana cand ea s-a trezit. Atunci el s-a oprit si a scos din traista niste mancare si au mancat impreuna: Nu-mi place sa mananc singur. Apoi au pornit la drum, fiecare in ritmul sau… S-au intalnit cu alti oameni, au vorbit, au uitat, au cantat si au dansat.  Si drumul continua, si ei mergeau.

Intr-o zi la o fantana cu un copac, s-au intalnit doi oameni, el n-avea cana si i-a cerut si ei sa-i dea o gura de apa. Apoi s-au asezat tacuti la umbra copacului, si el a scos un fluier si a inceput sa cante, iar ea ascultandu-l a inceput sa planga: cantecul asta imi aminteste de casa, intr-un final a adormit, iar el continua sa cante la capul ei cu ochii inchisi pana ce ea s-a trezit. El a pus masa si au mancat impreuna. Mi-a fost dor de tine! i-a spus ea inainte sa plece si l-a sarutat.

La o fantana, sub un copac, trec calatorii si privesc, un sarut ramas la umbra… buzele au ramas acolo in asfintitul soarelui, ca sa le aminteasca oamenilor sa se odihneasca, si sa viseze.