Valurile goneau spre stanci, chemate de luna, insotite de cantecul pescarusilor, umbre negre deasupra stropilor verzi care se pierdeau de apa… Stancile straluceau imbracate in spuma pentru ca apoi sa-si arate straturi de sidef schimbandu-si culorile sub ploaia stelelor.
Vantul se intetea, facandu-si drum pe crestele valurilor, strunind norii, gonindu-i din locul lor, adunandu-i la un loc si imprastiindu-i in zari.
Se apropie cu picioarele goale de tarm, aerul mustea de apa, iar vantul o chema spre larg, se rasucea in parul ei, tragandu-l parca spre adancuri, ii umfla rochia, apa ii inunda degetele… un fior o strabatu, inchise ochii sa simta marea, mirosul de sare, stropii pe fata, vuietul valurilor… tresari, doua brate se stransera pe mijlocul ei, urcand pe brate, spre umeri, strangandu-se pe sani… ii simti rasuflarea in ureche, buzele lui cuprinzandu-i carnea, privirea lui flamanda masurandu-i fiinta…
Apa ii inconjura, iar cerurile deschise apa din cer se imbina cu apa din mare… inchise ochii, stropii curgeau pe trupul ei, doar apa si carne, il simtea lipind-o de el, trupu lui unindu-se cu al ei, spuma… nisipul, taria scoicilor…
Soarele iesea din mare, razele lui cuprindeau trupurile ude, scaldate de mare.






mai rezist asa… Stătea în bancă si privea foaia cu subiecte… iar literele se transformau, mai mari mai mici, se încolăceau si se roteau, ca o roată de carnaval, scria dar gândurile îi fugeau aiurea: Luni am avionul… nu mă urc în el fără ea… chiar dacă ar fi să aprind tot Villanuevo ca să fac asta.