Subscribe to Copila

Archive for July, 2009

Jul-31-2009

Marea

Posted by Child under Just writing

Valurile goneau spre stanci, chemate de luna, insotite de cantecul pescarusilor, umbre negre deasupra stropilor verzi care se pierdeau de apa… Stancile straluceau imbracate in spuma pentru ca apoi sa-si arate straturi de sidef schimbandu-si culorile sub ploaia stelelor.

Vantul se intetea, facandu-si drum pe crestele valurilor, strunind norii, gonindu-i din locul lor, adunandu-i la un loc si imprastiindu-i in zari.

Se apropie cu picioarele goale de tarm, aerul mustea de apa, iar vantul o chema spre larg, se rasucea in parul ei, tragandu-l parca spre adancuri, ii umfla rochia, apa ii inunda degetele… un fior o strabatu, inchise ochii sa simta marea, mirosul de sare, stropii pe fata, vuietul valurilor… tresari, doua brate se stransera pe mijlocul ei, urcand pe brate, spre umeri, strangandu-se pe sani… ii simti rasuflarea in ureche, buzele lui cuprinzandu-i carnea, privirea lui flamanda masurandu-i fiinta…

Apa ii inconjura, iar cerurile deschise apa din cer se imbina cu apa din mare… inchise ochii, stropii curgeau pe trupul ei, doar apa si carne, il simtea lipind-o de el, trupu lui unindu-se cu al ei, spuma… nisipul, taria scoicilor…

Soarele iesea din mare, razele lui cuprindeau trupurile ude, scaldate de mare.

Jul-28-2009

Anymotion

Posted by Child under muzica

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CoT9BHt0zrg&hl=es&fs=1&]

Tags:
Jul-27-2009

In lipsa mea

Posted by Child under funny

4c44e3703c9e79d59f17013d992bfc4e_h

Da,in lipsa mea s-au cautat muuuulte tampenii :lol: Hai sa vedem!

  • Job-Te referi la cel cu contract sau la cel cu blow?
  • till shiloh i shall not forsake thee-Asa ziceam si eu! :|
  • Unde vrei sa te sarut?-Uff…ce intrebare..pai…ghici unde!
  • ii baga mana sub fusta-nesimtire curata dom´le!
  • romania cacat-Sunt cumva sinonime?
  • dorel la munca-vezi canalul 3 pe partea dreapta!
  • sani care ii misti cu mana-Sunt si sani de nemiscat? o´O
  • vreau sa mor-ceva televiziune chem?
  • bla bla-ai uitat un ¨bla¨!
  • femeia care a facut sex cu 620 de barbati-NOT MEE!!!!
  • preturi tigari in spania-Scump,dom´le,scump!Dincolo era mai ieftin!
  • la escu-Ce´i la Escu?Escu nu-i la mine :D Nu,nu,nuuu.
  • tipuri pasarici-Cantatoare si necantatoare :P
  • ce prefera baietii sanii sau fundu?-E o dilema cand nu stii ce parte sa iti remodelezi ;)
  • femei in pat-avem si sub pat!! :lol:
Tags:
Jul-26-2009

Inca mai incerc…

Posted by Child under Love

Incercand sa imi uit amintirile,mi s-a facut dor de un prim sarut pe o banca in Cismigiu…
Si de prima melodie…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=trlI2H7858w&hl=es&fs=1&]

Tags:
Jul-24-2009

Leapsa muzicala

Posted by Child under funny

Am primit o leapsa de la Maya,si spre rusinea mea,abia acum am aflat :D

Alege un cantaret/formatie/trupa si raspunde folosind numai titluri ale cantecelor acestuia/acestora.
Keane

1.Esti barbat sau femeie?
She has no time…
2.Descrie-te
Nothing in my way
3.Cum se simt oamenii in preajma ta?
Under pressure
4.Cum ti-ai descrie relatia anterioara?
Perfect Symmetry
5.Dar pe cea actuala?
Bedshaped
6.Unde ai vrea sa te afli acum?
Somewere only we know
7.Ce parere ai despre iubire?
The lovers are losing
8.Cum e viata ta?
Black burning heart
Leave this life
Its unrelenting appetite
For feeding off the weak
Who never had their turn to speak

9.Ce ai cere daca ai putea sa-ti pui o singura dorinta?
The frog prince
10.Spune ceva inteligent.
Everybody´s changing.

O dau mai departe la…. Zoz0 :D

Tags:
Jul-24-2009

Inca ceva…

Posted by Child under Just writing

Ma gandeam la un lucru…defapt este o intrebare pe care vreau sa vi-o adresez si voua,nu numai mie.

Ai renunta la prieteni pentru iubitul/a ta?

Astept raspunsurile voastre,o sa vin si eu cu al meu pe urma :)

Tags:
Jul-24-2009

Posted by Child under Situatii

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zzfShDR4jjw&hl=es&fs=1&]
Zilele astea mi-am dat seama ca exista doua puncte de vedere intr-o relatie.Adica…ma refer la faptul ca poti gandi cu mintea,poti fii realist si sa spui “ma,asta este,s-a intamplat,faptul este consumat” sau, poti sa te lasi prada sentimentelor,gandurilor ce iti dau tarcoale,sa iti pui o mie de intrebari,sa plangi pana nu mai ai nicio putere,si sa iti pierzi timpul suferind,fara nicio speranta…Eu una am trecut prin asta.Si nu imi place deloc.Pana la urma,cred ca noi avem puterea sa simtim numai ce vrem,sa suferim numai cand vrem.Putem fi si slabi si puternici.Eu am fost destul de slaba,dar gata.De ceva timp imi place sa fiu realista.Ma prinde.Ma face mai indiferenta atunci cand trebuie.Ma face mai lucida atunci cand am nevoie.Voi cum sunteti de obicei?

Tags:
Jul-21-2009

Plata amenzii :)

Posted by Child under Just writing

Pentru ca Bogdanic vrea sa ma amendeze,am pus repede si pozele sa nu imi mai sara si altcineva in cap :D

Trupa de soc (A mai mica sunt eu :( )IMGP0232

 

DSCF1030

PICT0210

 

IMGP0262

PICT0290

PICT0286Pe crucea asta se pun poze cu persoane decedate si cateva randuri scrise pentru ele…

 

Asa ca acum am inima curata,mi-am ispasit pedeapsa :D

Tags:
Jul-21-2009

Back to the…blog

Posted by Child under Just writing

Ok!Ma intorc.Ma intorc pentru ca sunt mai linistita si pentru ca imi e dor de voi…si pentru ca imi e dor de glumele voastre si pentru ca imi e dor sa scriu…A zis Dioscoride ca ar trebui sa povestesc cum a fost in vacanta…am fost 2 zile la mare,pentru ca mai mult timp nu mi-a permis locul de munca.A fost superb si chiar am avut nevoie de o escapada.I-am urmat sfatul lui Nebunelu´ si RockerDiliu…m-am urcat in masina si am plecat undeva…fara sa stiu unde.Am ajuns intr-un loc superb.O sa pun pozele mai tarziu :) Stiu ca asta asteptati!

Aaaa,si inca ceva.Imi pare rau pentru perioada in care nu m-am mai ocupat de blog,si imi pare rau ca nu am mai intrat nici pe ale voastre…Dar o sa recuperez!O zi buna everyone :)

P.S: Deosebitilor,inca mai sunt in tabara voastra? :-?

Tags:
Jul-12-2009

Ganduri de seara

Posted by Child under Love, Situatii

Cateodata ne agatam de un lucru atat de tare,incat atunci cand ne face rau sau nu ne mai foloseste la nimic,nu ii putem da drumul…Nu mai am nici un castig,si nici o pierdere.Dar totusi il pastrez.Nu stiu de ce,dar viata mea nu mai imi place.Trece timpul pe langa mine,iar eu stau cu ochii inchisi si nu ii pot deschide.Nu mai inteleg nimic…Bunica mea imi spunea ca cel mai frumos lucru in viata este faptul ca traiesti,ca te poti misca,ca poti vedea totul din jurul tau,ca poti rade,ca poti plange,ca poti atinge,ca poti iubi.Eu daca nu le mai fac de mult,ce inseamna?Ca nu mai am nimic frumos.Ma simt ca mancarea de legume pusa in farfuria unui copil.Noapte buna.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ymCN2PjDa5g&hl=es&fs=1&]

Release me
Release my body
I know it’s wrong
So why am I with you now
I say release me
‘Cause I’m not able to
Convince myself
That I’m better off without you

Yeah, it’s perfectly clear
That love’s not what you need
I tell you I don’t care
But I don’t want to
Anything that you say
I hear myself agree
And I don’t recognize
What i’ve turned into

Tags: