El nu mai e el…Mi-am dat seama…Cum sa nu imi dau seama cand e ca o carte deschisa?Am privit-o de atat de multe ori,i-am tocit literele,am citit-o printre randuri,am citit prefata,cuprinsul…cum sa nu imi dau seama?
Oare el nu mai e el?Oare eu nu mai sunt eu?Nu…nu are cum…eu sunt eu,eu am fost,eu voi fi…la fel.Stiu ca el e de vina…eu nu am facut nimic,decat am iubit ce mi s-a dat…Oare sa fie greseala mea?Oare el nu mai e el?…Oare am surzit eu sau cuvintele lui sunt mai amare?Aud soptind un “te iubesc”amar,fals,nu mai e cel de altadata…imi strapunge inima cu mii de ace…Imi vine sa urlu,sa tip,sa strig,sa plang,sa fug…dar nu pot…o sa ador si durerea…este a lui…
Am mai ramas doar eu cu timpul…Saracul…se chinuie zadarnic sa imi vindece ranile,sa ma ridice,sa imi sufle viitorul…eu iubesc doar trecutul…
Il conosc…o citesc in ochi…Ei imi vorbesc…Stii… am vazut ochii aia in zori de zi si in miez de noapte, in lumina orasului, a soarelui si a lunii, printre frunzele copacilor si printre picaturile de ploaie. I-am vazut in zorii zilei si in miez de noapte. In zi de sarbatoare si in zilele obisnuite care, impreuna, deveneau magice. I-am vazut cand erau tristi si cand erau fericiti. Cand ma iubeau si cand ma urau. La mare si acasa. La rasarit si la apus. In frig si in cald. In intuneric si in lumina. Am adormit cu ei si m-am trezit alaturi de ei. M-au privit razand si plangand. M-au certat cand eram o fetita rasfatata si m-au iubit cand l-am pretuit. Mi-au fost alaturi zi de zi. Pentru ei am infruntat lumea. M-am indepartat de prieteni. I-am vazut pe uscat si in apa. Treaza si beata… beata de fericirea pe care mi-o aduceau. Cand era nervos si cand era calm. Cand ma strangea in brate si cand se indeparta cu regret asteptand emnotionat urmatoarea zi in care ne vom intalni. I-am vazut cand m-au cautat rataciti. Le-am vazut ratacirea de la sute de kilometri si nu mi-a trebuit mai mult de o secunda sa imi dau seama cum il pierd.I-am vazut cand plangeam in bratele lui. I-am vazut si regretul pentru noi… candva.