Romanul magic este acela care cand ajunge din Spania in Romania, i se transforma bataturile din palma in teancuri de bani. Este acela caruia i se transforma malaiul pentru mamaliga, in carne si mici pentru gratar. Romanul magic este acela care atunci cand e in Spania are doua bluze, doua perechi de pantaloni si doua perechi de adidasi, unii de “buni”, altii de munca, dar cand ajunge in Romania, are valiza cu haine “smechere”, toate cu eticheta, pastrate de-a lungul anilor. Romanul magic, atunci cand ajunge in Romania are crema de maini si matricula straina. Romanul magic se lauda la vechii tovarasi cu noua lui masina, care a costat “o nimica toata”, decat munca lui pe 15.840 de ore. Romanul magic este acela care nu stie mai mult de 7 cuvinte in spaniola, dar cand ajunge in Romania, nu mai stie cum se spune “furculita” in romana.
Romanul magic cand e in Spania este atat de zgarcit incat atunci cand iese cu vreo fata, el isi plateste sucul lui, iar ea pe al ei. Cand este in Romania, plateste baxurile de bere pentru toata gasca.
Romanul magic este acela care este ca un paduche, dar cand face primul pas in Romania, se transforma in “boss de boss”.

Nu stiu voua,dar mie pana acum imi placea craciunul doar atunci cand erau cadouri de primit si cand era zapada.Nu gaseam nici o placere in a sarbatori craciunul.Sarmalele nu imi placeau,Mos Craciun nu exista,colindele nu imi placeau,atunci care mai era farmecul?

Anul asta nu stiu de ce,dar bradul l-am impodobit de acum 3 saptamani.Cadourile sunt cumparate de pe acum,mai lipseste doar costumul de Mos Craciun al lui Tyson. In caz ca nu stiti cine e Tyson,vedeti mai tarziu.

In fine,unde vreau eu sa ajung este ca am impresia ca fiecare om se schimba cu trecerea timpului,in bine,sau in rau.Eu nu stiu cum si cand m-am schimbat,dar stiu ca abia astept sa le vad zambetul persoanelor dragi cand isi vor primi cadourile.

P.S. Si in Spania sunt cersetori,dar acum doua zile cand i-am dat unui batranel un cos cu mancare si portocale,nu a aruncat cu ele  dupa mine,ci m-a luat in brate cu rusine.

Daca stii sa schimbi/modifici tema blogului meu lasa-mi un comentariu.

Multumesc.

Voua va plac nuntile? Mie nu. Nu toate,vreau sa zic. Nu imi plac nuntile la care se striga darul. Si nici cele la care ti se spune “tacamul este 50€” , unde automat esti obligat sa dai mai mult de atat, pentru ca daca nu,vor regreta ca te-au invitat. Iar cand se striga darul, sincer, cum se va simti bunicuta de la tara cand va auzi sume de 200-300 de euro, pe langa cei 60 dati de ea?

Mereu am fost de parere ca la o nunta inviti lumea sa se simta bine, nu sa faci din asta o afacere.

Iar acum, sa trecem la mirese. Toate femeile se viseaza mirese, sunt sigura. Eu nu. Nu ca nu mi-ar placea sa “arunc buchetul” vreodata, doar ca niciodata nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei.

Dar timpul trece si nu mai conteaza ce vrea si ce nu vrea fiecare, asa ca dupa mult timp am ajuns la parerea ca fiecare zi de pregatire si asteptare, este speciala. Si inca ceva: daca inainte nu iti placea sa primesti cadouri, ocazia asta sigur te va face sa te razgandesti.

Ma bucur ca iubesc, si ma bucur ca cresc.

“Stand intre patru pereti,nu se poate gandi decat la trecut.Trei culori,cateva buze,niste muscaturi,multe dorinte,asteptari,sperante,vise,decizii,negru,albastru,caprui,si iar asteptari.”Dar ce rost are sa asteptam atat de multe lucruri cand noi suntem constienti ca luam alte decizii?

“Vede trecutul ca pe o oglinda.”Ce rost are sa te uiti la el,cand stii ca vei vedea acelasi lucru?Dar nu il poti sparge.Niciodata nu se va schimba,asa cum nu ti se schimba nici sufletul,sau placerea de a fi intr-o continua asteptare de altceva.Dar de ce cand vine acel “altceva” nu poate ramane acolo,langa tine,fara sa iti doresti atunci,pe loc,alt “altceva”?

Am spus ca iubesc.Lucrul asta nu l-am spus de multe ori,decat o data.Si jumate,poate.Demult nu mai vad acel “altceva” in iubire.Doar una a fost si una va fi.”O femeie se complace cu anumite situatii si cu anumite decizii.”De ce sa iti mai complici viata,cand daca privesti din jur totul e perfect?Dar de ce ea un poate privi in jur ca ceilalti?De ce modul altora de a vedea lucrurile din afara nu este la fel ca al ei?

Multi nu inteleg,multe nu se vad,multi nu au stiut.Nu,nu sufar.Poate am suferit odata…Dar cand incerc sa ma uit in trecut,nu mai vad motivul.Pentru ca probabil nici nu a existat unul.

Stii,e ca atunci cand un copil cu o viata prea stricta incearca sa scape.Sau invers,cand un copil cu o libertate prea mare,simte cateodata lipsa unui “La ce ora vi acasa?”Asa si cu anumite persoane. Ai totul,dar de ce sa vezi totul perfect,cand poti complica lucrurile?

Viata perfecta nu o vei vedea aproape niciodata la tine.O vei vedea la altii,vei ravni la lucrurile altora,la iubirile altora,la reusitele altora.Iar atunci apar intrebarile.De ce nu eu? Ce a avut el/ea,care sa nu am eu? Cat de diferit/a sunt?

Fiecare dintre noi se va simti la un moment dat inselat. Si din cate stiu eu,o persoana nu poate fi inselata numai prin relatii cu alte persoane. Pot fi minciuni,sentimente ascunse,secrete si multe altele. Nu o sa stau acum sa le plang de mila celor inselati si nici nu o sa stau sa descriu cu patima durerea prin care trec ei in acele momente.

De exemplu,un tip oarecare si o tipa oarecare.

Tipa afla ca tipul a inselat-o.In acel moment ar trebui sa reactioneze violent,sa faca bagajul,sa se mute,sa se certe,sa tipe,sa loveasca.

Dar vi s-ar parea ciudat ca tipa sa taca din gura si sa zica ceva de genul: “nu ma intereseaza”  si sa isi vada de treaba ei in continuare?

Vreau doar sa stiu ce se intampla atunci cand persoana trateaza cu indiferenta faptul ca a fost inselata de o persoana apropiata,care conteaza.De ce trebuie sa reactionam intr-un anumit fel,doar pentru ca asa ar fi “normal”?

Doua minciuni. Doua persoane apropiate,dar departe. Doua apeluri pierdute. Doua suparari. Doua tipete. Doua cuvinte cu doua greutati. Doua lacrimi. Doua suflete. Doua pareri de rau. Doua ganduri. Doua imagini. Doua mesaje. Doua pareri de rau. Doua sperante. Doua sanse. Doua iubiri. Doua greseli. Doi oameni.

Totul e mai greu pentru doi,dar mai usor decat pentru unul singur,pentru ca sunt doi care spera…

Acum ceva timp aveam totul,dar imi placea atat de mult sa imi complic viata incat nu eram in stare sa privesc in jurul meu. Eram atat de oarba incat dadeam lucrurile importante la o parte si alergam dupa un “ceva” de care nici nu eram sigura ce era.

Sa stai un minut cu ochii inchisi si sa iti golesti mintea nu e greu. Dar sa mai ramai acolo inca un minut si sa te gandesti la ce ai si  la ce ai vrea, este greu.

M-am indepartat de egoism. De singuratate. De plictiseala. De dorinte absurde. De planuri fara rost. De tot…

Si m-am apropiat de iubire,asa cum faceti toti ceilalti. Si nu imi mai trebuie nimic. Am totul.

Si mi-am indeplinit si un vis :

Cand ma uit in urma imi vine sa rad. Nu pentru ca eram visatoare sau pentru ca eram naiva…ci pentru ca nu ma recunosc.E ca atunci cand o fetita renunta la papusa preferata pentru prima trusa de machiaj.

Se anunta schimbare.

A fost multa schimbare.

Si iar mi-a fost dor.

Ca de obicei,nu-i asa?